Imi fixez castile pe urechi, manusile in maini si ma pregatesc sa urc pe scarile de la Universitate. ma ridic in ninsoare, in lumini puternice si colorate, in vise si fantezii infinite.
ma opresc o clipa si privesc lumea, privesc decorul, privesc viscolul. e bucuria mea. e un secret pe care nu-l voi dezvalui decat celui care are urechile deschise pentru mine.
mii de stelute, oameni care alearga in toate partile de crivatul care ii intoarce pe dos, ii ravaseste si ii copleseste. pe Magheru, aceeasi agitatie – imi dau piesa cea noua la maxim si incep sa fredonez. zambesc iar zambetul meu straluceste in tot universul. stiu ca e un zambet sincer, un zambet aprins, inocent, coerent. ma invart si privesc in sus, dansez, alerg si ma bucur de fiecare fulg care pare ca imi taie fata. de fapt, ma gadila. de fapt, e magie, e bucuria anotimpului alb, a frigului, a vinului cald, a intrunirilor prietenesti in mansarde vechi, a sedintelor de brainstorming care nu se mai termina.
nu am dezlegat secretul dragostei anul asta. am inteles ca nu are o culoare anume, am inteles ca e magie, insa nu mai stiu cum se simte. as fi curios sa invat, din nou. miracolele se pot intampla, oricand, nu numai in preajma Craciunului.
sunt dement, un dement fericit.
lend me your wings for a while, angel…
