Marti dimineata, zi de iunie, se apropie sfarsitul unei luni care intotdeauna se descopera in umbre negre si murdare pentru mine. Imi vin in minte fraze din cartea cu Paul si Noah, cand cei doi se intalnesc si sunt cuprinsi de sentimente necontrolabile, se indragostesc si vibreaza in ei fiorii iubirilor adolescente. Dupa 50 de pagini, cartea asta ma inspira, simt ca ma inspira sa imi pun in fata ganduri pe care le tin ascunse de frica sa nu le judec prea devreme.
In stanga mea e cana de ciocolata fierbinte pe care inca o sorb ca sa nu ma friga. Dimineata mi se pare foarte usoara iar razele soarelui ma gadila usor printre frunzele viei care si-a facut bolta peste curte. E atat de confortabil sa te intorci la origini (asa imi place sa consider locul asta – “la origini”). Vin in locurile unde m-am nascut, unde mi-am petrecut primii ani ai copilariei si unde am invatat primele trucuri despre cum sa supravietuiesc.
Sunt putin ametit, e prima data cand m-am bucurat de noaptea asta ca de un dus rece in mijlocul desertului. Locul in care dorm inca de cand aveam cateva zile, a ramas la fel de primitor. Ne cunoastem miscarile, ne sincronizam si ne unim in sfanta alianta a somnului. Ce vreau sa zic, de fapt, este ca mi-am croit un loc in patul din camera din colt unde am dormit de fiecare data cand am venit aici, “la origini”. Stiu fiecare colt al saltelei si din noptile cand nu aveam somn gandindu-ma la zilele ce aveau sa vina, la iubirile stinse sau cele care ardeau. Pipaiam mereu colturile, fragmente ale saltelei, imi intindeam mainile pe tablou sip e soba de langa pat.
Textul de mai sus a fost scris intr-o dimineata, in mica vacanta pe care am luat-o la sfarsitul lunii iunie. Atmosfera in care a fost scris era prielnica, euforica, geniala, amazing.
